COMUNICAT DE PRESĂ: FACCE – JPI adoptă noi priorităţi pentru a rezolva provocările unei agriculturi durabile şi ale securităţii alimentare în faţa schimbărilor climatice

 

FACCE – JPI iţi revizuieşte Agenda Strategică de Cercetare pentru a stabili priorităţi clare ale politicilor de cercetare privind agricultura, securitatea alimentară şi schimbările climatice în Europa.

Europa trebuie să îndeplinească o triplă provocare socială astfel încât să asigure concomitent securitatea alimentară, adaptarea la efectele schimbărilor climatice şi atenuarea emisiilor de gaze cu efect de seră – atât pentru propria securitate alimentară dar şi pentru o responsabilizare la nivel mondial. Importanţa acestor obiective a fost subliniată recent în noua Agenda pentru Dezvoltare Durabilă a ONU dar şi la discuţiile care au avut loc la COP21. Soluţiile, metodele şi instrumentele dezvoltate în şi pentru Europa sunt, prin urmare, relevante la nivel global. FACCE JPI identifică soluţii aplicabile de la scară europeană până la nivel local, pe de o parte, iar pe de altă parte sprijină politicile şi iniţiativele europene. În acest sens, FACCE JPI şi-a actualizat Agenda Strategică de Cercetare care stabileşte priorităţi clare de cercetare privind agricultura, securitatea alimentară şi schimbările climatice în Europa, evidenţierea acţiunilor strategice implicate pentru a atinge aceste obiective precum şi alinierea programelor naţionale curente şi viitoare. În Agenda Strategică de Cercetare, FACCE JPI încorporeaza noi cunoştinte dar şi probleme emergente europene şi mondiale ţinând cont de agendele internaţionale privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă în contextul schimbărilor climatice.

Pentru a realiza aceste obiective, FACCE JPI a adoptat Planul de Implementare al acţiunilor comune pentru perioada 2016-2018.

Provocări comune, soluţii comune FACCE JPI reuneţte 22 de ţări membre. Această structură favorizează colaborarea între actorii naţionali de cercetare pentru a lucra împreună la alinierea programelor de cercetare şi a pune inovarea în interesul societăţii. Activitatea FACCE JPI implică părţile interesate, abordând problemele economice şi sociale fără a se limita la cele pur ştiinţifice.

„Se ştie că provocările legate de securitatea alimentară, schimbările climatice şi epuizarea resurselor sunt atât de importante încât nu pot fi abordate doar la nivel naţional. Chiar dacă activitatea în anumite ţări dă naştere la numeroase progrese, este imperativ să se stabilească un sistem ingenios de coordonare la nivel european în jurul unei viziuni comune folosind instrumente comune” spune Preşedintele Consiliului de conducere al FACCE JPI – Niels Gotke.

Structura Agendei Strategice de Cercetare formulează acţiuni curente şi viitoare în jurul a cinci teme interdisciplinare ştiinţifice. Acestea sunt:

– securitatea alimentară durabilă în contextul schimbărilor climatice;

– intensificarea ecologică durabilă a sistemelor agricole;

– dezvoltarea sinergiilor şi reducerea decalajelor între aprovizionarea cu alimente, biodiversitate şi serviciile de ecosistem;

– adaptarea la schimbările climatice;

– atenuarea schimbărilor climatice.

Cinci ani de soluţii propuse de FACCE JPI

În cinci ani de existenţă, FACCE JPI a avut câteva realizări concrete în contextul alinierii la nivel naţional în ceea ce priveşte adaptarea la schimbările climatice, utilizarea apei, gestionarea culturilor sau protecţia biodiversităţii. MACSUR este un instrument iniţiat de FACCE JPI, fiind un exemplu important de instrument inovator de aliniere la nivel naţional în jurul unui subiect de cercetare şi anume, de modelare a impactului pe care îl au schimbările climatice asupra agriculturii europene.

“Recentele agende internaţionale şi obiectivele politicilor naţionale corespunzătoare vor rămâne simple declaraţii în cazul în care mijloacele pentru punerea lor în aplicare nu sunt în mod activ şi explicit dezvoltate” spune Niels Gotke.

“Multe comunităţi de cercetare sunt deja implicate în astfel de noi agende, orientate pe găsirea de soluţii şi punerea lor în aplicare. Există o varietate de roluri pentru cercetare în aceste agende, incluzând cooperarea în gasirea soluţiilor cu actorii din domeniu”.

Agenda Strategică de Cercetare şi Planul de Implementare pentru 2016-2018 au fost lansate în deschiderea evenimentului “International soil research – Opportunities for synergy and cooperation with FACCE-JPI”, organizat de către DG AGRI şi FACCE JPI în cadrul conferinţei “Designing the Path: A strategic approach to EU agricultural research & innovation”, 27 ianuarie, 2016 în Bruxelles.

Găsiti următoarele documente:

– The FACCE-JPI Strategic Research Agenda

– The Implementation Plan 2016–2018

pe site-ul www.faccejpi.com.

You may also like

No Comment

You can post first response comment.

Leave A Comment

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.